Vincent (învingător) în pictură -Câmp cu chiparoși și Noapte înstelată-

„Sunt convins de necesitatea indiscutabilă a unei noi arte a picturii şi a desenului, a noii vieţi artistice…” îi mărturisea Vincent van Gogh, într-o scrisoare, fratelui său mai mic, Theo, iar forma lingvistică și realitatea translingvistică a confesării lui sunt cele care m-au îndemnat să dau acestei prezentări titlul de Învingător în pictură.

Într-adevăr, numele pictorului chinuit de tulburare afectivă bipolară provine de la latinescul vinco, vincere care se traduce prin a învinge, însă, mai mult decât numele, însăși viața lui atât de zbuciumată a demonstrat că pictorul post-impresionist a fost un biruitor în pictură.

Continuarea in FORWARD ROMANIA

Acuarelă, în versurile lui Perpessicius şi ale lui Minulescu

-articol publicat pe http://www.speakloud.ro/ - 

Moto: „Dacă eterna existenţă se transformă,înseamnă că va fi şi mai frumoasă.

Dacă dispare, înseamnă că va reveni cu ceva încă mai sublim.

Dacă doarme, înseamnă că visează la o deşteptare mai bună,

Căci fiecare renaştere este încă mai măreaţă”.( Khalil Gibran )

Înlocuind lexemul „existenţă” din versurile lui Khalil Gibran cu „literatura” ori „poezia”, crezând în evoluţie şi schimbare, având ca hotar al crezului artistic personal considerentul că „Poezia e însăşi viaţa!”(T.Arghezi), că „poezia e altoită şi crescută din stricta realitate”(Perpessicius) ori că „Drumul poetului e mereu către izvoare”(L.Blaga), percepem modernismul literar drept o accedere a liricii la planul purităţii artistice, intelectualizate, transformându-se într-un produs al minţii, prin dispariţia unor rigori prozodice, topice şi sintactice, instituindu-se la nivelul structural-compoziţional libertatea versului alb şi a „sintaxei care se dezarticulează”( Hugo Friedrich), iar la cel semantic-interpretativ, o adâncire în simbol, o sondare a muzicalităţii lăuntrice a stihurilor, o „împâienjenire”, o interconectare a planurilor diferitelor opere literare, ori a realităţii şi ficţiunii prin intermediul corespondenţelor, sinesteziei, analogiei-la simbolişti-, prin deşteptarea unei fantezii metaforice, a asocierilor semantice, inedite, care conferă forţă de transfigurare, de exploatare a realităţii şi de sincronizarre a liricii româneşti cu cea europeană ( Eugen Lovinescu) .

Modernismul este capabil să-i ofere literaturii forţa saltului, a evoluţiei şi a dezrădăcinării, tocmai datorită multiplelor sale focare de lumină, care îndreaptă artistul spre adevărata cunoaştere a creaţiei sale şi, implicit, a condiţiei lui de creator -simbolismul, expresionismul, impresionismul, avangardismul, „acea acţiune de şoc, frenetică, anarhică, îndrăzneaţă”( Gabriela Duda), ermetismul etc.- şi care, cu cât îşi reperează tot mai mult trăsăturile în universul literar, cu atât se întrepătrund în operele poeţilor.

Rod al meșteșugului artistic

            „Arta este creație de oameni și de viață”, după cum opina Liviu Rebreanu, este un mélange de inspirație și efort, de dorință împlinită, de reverie care se materializează, arta este domeniul înalt care ne înnobilează existența, într-un efort al omului efemer de a imita actul demiurgic, de a cuceri un colț din eternitate.
             Arta, în concepție platoniciană, reprezintă o transfigurare a realității, „o imitație a imitației”, o ridicare la pătrat a ideii, după cum ea străbate traseul devenirii de la planul absolut, ideatic, spre reflectare, prin actul meșteșugar, al conceperii, spre materializare și hermeneutică.
            Există artă în toate, căci toți suntem rodul creației divine și toți avem în firea noastră această înclinație spre a realiza, spre a ne exprima artistic.
            Trecând de la general la particular, restrângând sfera extensiunii, reperăm arta și în tabloul „Din lanul de grâu”1, prin expunerea și armonizarea culorilor, a nuanțelor complementare, prin alternarea planurilor, prin întruchiparea unei idei, reflectarea unui colț din natură, prin actul creator și rezultatul meșteșugului.

- Libertate în pictură-

            Întotdeauna m-am simțit atrasă de tot ceea ce înseamnă artă, chiar dacă în frageda-mi copilărie, nu conștientizam și nu defineam acest lexem. Cu timpul, mi-am însușit concepția lui Rebreanu conform căreia „arta înseamnă creație de oameni și de viață”, am simțit și m-am încrezut în faptul că arta înnobilează omul, îl face să se autodezvăluie, adică să aibă un concept de sine în concordanță cu starea proprie și să poată atinge idealul de sine.
            Pentru mine, arta echivalează cu un dar de sorginte divină, care ne ferește de povara banalului cotidian, este capacitatea de exprimare a sufletului în planul concret-material, la un nivel înalt. Dintre cele 7 arte, din păcate, doar literatura și pictura au ajuns să constituie un rod al meșteșugului meu, însă celelalte 5 se află sub lumina considerației, a respectului și a admirației mele.