-articol publicat pe http://www.speakloud.ro/ -
Moto: „Dacă eterna existenţă se transformă,înseamnă că va fi şi mai frumoasă.
Dacă dispare, înseamnă că va reveni cu ceva încă mai sublim.
Dacă doarme, înseamnă că visează la o deşteptare mai bună,
Căci fiecare renaştere este încă mai măreaţă”.( Khalil Gibran )
Înlocuind lexemul „existenţă” din versurile lui Khalil Gibran cu „literatura” ori „poezia”, crezând în evoluţie şi schimbare, având ca hotar al crezului artistic personal considerentul că „Poezia e însăşi viaţa!”(T.Arghezi), că „poezia e altoită şi crescută din stricta realitate”(Perpessicius) ori că „Drumul poetului e mereu către izvoare”(L.Blaga), percepem modernismul literar drept o accedere a liricii la planul purităţii artistice, intelectualizate, transformându-se într-un produs al minţii, prin dispariţia unor rigori prozodice, topice şi sintactice, instituindu-se la nivelul structural-compoziţional libertatea versului alb şi a „sintaxei care se dezarticulează”( Hugo Friedrich), iar la cel semantic-interpretativ, o adâncire în simbol, o sondare a muzicalităţii lăuntrice a stihurilor, o „împâienjenire”, o interconectare a planurilor diferitelor opere literare, ori a realităţii şi ficţiunii prin intermediul corespondenţelor, sinesteziei, analogiei-la simbolişti-, prin deşteptarea unei fantezii metaforice, a asocierilor semantice, inedite, care conferă forţă de transfigurare, de exploatare a realităţii şi de sincronizarre a liricii româneşti cu cea europeană ( Eugen Lovinescu) .
Modernismul este capabil să-i ofere literaturii forţa saltului, a evoluţiei şi a dezrădăcinării, tocmai datorită multiplelor sale focare de lumină, care îndreaptă artistul spre adevărata cunoaştere a creaţiei sale şi, implicit, a condiţiei lui de creator -simbolismul, expresionismul, impresionismul, avangardismul, „acea acţiune de şoc, frenetică, anarhică, îndrăzneaţă”( Gabriela Duda), ermetismul etc.- şi care, cu cât îşi reperează tot mai mult trăsăturile în universul literar, cu atât se întrepătrund în operele poeţilor.
