Revista Echos Francophones 2011

Echos Francophones


Introducere

             În 2011, Asociația Studenților Francofoni invită liceenii și studenții români și străini să creeze, să-și exprime gândurile și sentimentele în mod direct, prin POEZIE. Coordonatele acestei manifestări artistice sunt stabilite de organizatorii concursului internațional Echos Francophones, prin invitația de a scrie poezie în limba lui Voltaire, prin stabilirea unui program și a unui regulament de desfășurare a concursului. La final, șase dintre tinerii participanți, împărţiţi pe două secţiuni : liceeni şi studenţi, vor fi declaraţi maeştri în arta uitată a poeziei, cei care au generat veritabile echos francophones.
           An de an alături de membrii Asociaţiei Studenţilor Francofoni din Iaşi, concursul antrenează numeroşi sponsori şi parteneri media, proiectul fiind o oportunitate de a creea o imagine în domeniul literar, la nivel local, județean, naţional și, din 2011, la nivel internațional.
              Concursul va fi jurizat de profesori şi oameni de elită din sfera francofoniei naționale și internaționale, iar festivitatea de premiere va încheia Zilele Studentului Francofon, proiect organizat de asociaţia noastră în luna aprilie.
 Scopul proiectului

Asociația Studenților Francofoni din Iași și-a propus consolidarea spiritului cultural francofon prin organizarea celei de-a VI-a ediţii a Concursului de poezie , oferind studenților și elevilor din țară și din străinătate șansa de a-și face cunoscut talentul literar într-o competiție pe măsură, oportunitatea de a fi evaluați și premiați de un juriu avizat, într-o festivitate deosebită.
Justificarea proiectului


Acest proiect are în vedere antrenarea tinerilor într-o competiţie culturală, prin care îşi vor demonstra calităţile lirice. Evenimentul confirmă orientarea predilectă a asociaţiei spre domeniul cultural şi susţine intenţia Asociației Studenților Francofoni din Iași de a extinde promovarea spiritului francofon atât în mediul universitar, cât şi în cel preuniversitar. Spre deosebire de edițiile precedente ale concursului, având în vedere și această benefică extindere a proiectului și dincolo de spațiul carpato-danubiano-pontic, organizatorii le propun creatorilor de poezie să respecte una din sau ambele teme ale proiectului: Voluntariatul și Unitate în diversitate.
Asociația Studenților Francofoni din Iași împreună cu juriul specializat urmăresc identificarea tinerelor talente şi evidențierea importanţei proiectelor culturale în viaţa fiecărui student / licean din ţară și din străinătate.
Obiective
Pentru îndeplinirea scopului avem stabilite următoarele obiective:
  • Oferirea unei oportunităţi de exprimare lirică studenţilor şi elevilor din toată ţara și din străinătate, în limba ţării care a dat unii dintre cei mai de seamă poeţi ai universului literar. 
  • Realizarea unui parteneriat cu Universitatea Al.I.Cuza din Iași și cu alte asociații studențești din țări diferite ale Europei. 
  • Încurajarea organizării unor manifestări asemănătoare de către instituţiile de învăţământ și realizarea de parteneriate cu acestea, în vederea realizării unor viitoare acțiuni culturale comune.
  • Realizarea de cafenele culturale în orașul Iași, spre prezentarea și promovarea proiectului, spre introducerea invitaților în universul literar, spre definirea temelor concursului Echos Francophones 2011 și spre cunoașterea participanților prin intermediul scrierilor lor. 
  • Reunirea la Iași a tinerilor talentați în arta scrisului, în vederea promovării spiritului cultural francofon, pe care asociația noastră îl reprezintă. 
  • Promovarea tinerilor talente prin intermediul unei reviste speciale, dedicate concursului Echos Francophones, și prin intermediul blogului concursului și al Asociației Studenților Francofoni din Iași.
Membrii asociaţiei noastre tratează cu seriozitate orice provocare, fapt care duce la îndeplinirea cu succes a proiectelor noastre. Fii diferit, implică-te!
Grup tinta
Grupul țintă este format din tineri atât din mediul universitar cât și din cel preuniversitar, din România și din alte țări europene, preocupați de literatură, poezie și de francofonie.
Desfasurarea proiectului
Proiectul se desfășoară în perioada 20 februarie- 21 aprilie , în municipiul Iași și cuprinde diverse activități .
Activitati
Cafenelele literare :
Organizatorii și-au propus organizarea a trei cafenele culturale prin care se va promova proiectul,
care vor facilita înțelegerea scopului concursului și a temelor sale. Cele trei seri culturale vor avea teme
diferite, legate însă de domeniul literaturii, de istoricul și importanța poeziei francofone. În acest sens,
participanții la aceste cafenele literare vor citi și vor comenta poezii în limba franceză, vor lua parte la momentele artistice pregătite de organizatori. Totodată, cei prezenți vor avea oportunitatea de a discuta cuscriitorii consacrați din Iași despre poezie, despre voluntariat, unitate în diversitate, despre impactul artei
asupra oamenilor din zilele noastre.
Jurizarea:
Jurizarea va fi făcută în baza regulamentului ediției a VI-a a concursului Echos Francophones, de către profesori de limba franceză de renume de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și din diferite
licee din țară.
Festivitatea de premiere
Gala laureaților sau Festivitatea de premiere se va desfășura în municipiul Iași, la data de 17
aprilie 2011. Această activitate destinată participanților și premianților concursului va
cuprinde momente artistice centrate pe tematica proiectului, recitarea poeziilor câștigătoare, cuvântul de finalal juriului și al organizatorilor și premierea propriu-zisă a câștigătorilor.
Coordonatorii proiectului
Luciana Murarașu :
Email : luciana.murarasu@gmail.com
Telefon: 0748918450
Dragoș Preutescu:
Email: dragos.preutescu@gmail.com
Telefon: 0741540172